Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Jurnalul Naţional
Anul şi data apariţiei: 26.09.2011
Tematica: imigrantii români (Spania, Franta, Anglia, Germania)
Categoria articolului: ştiri
Titlul articolului: Daily Express: Un sfert dintre imigranţii români din Marea Britanie sunt needucaţi şi au mulţi copii
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.jurnalul.ro/observator/daily-express-un-sfert-dintre-imigrantii-romani-din-marea-britanie-sunt-needucati-si-au-multi-copii-591593.htm


Premierii britanici Gordon Brown şi Tony Blair au ascuns, ani de zile, rezultatele unui raport a cărui întocmire ar fi costat 165.000 de lire şi care relevă că un sfert dintre imigranţii români şi bulgari au un nivel redus de educaţie, susţine tabloidul britanic conservator Daily Express.


O bună parte dintre imigranţii români şi bulgari aceştia au peste 4 copii şi ca atare cer ajutoare din partea statului mai des de cât o fac imigranţii altor naţionalităţi, se mai arată în raportul pe care conservatorii se pregătesc să îl dea integral publicităţii.

Jurnaliştii de la Daily Express pretind că, dacă ar fi fost cunoscut mai din timp, raportul ar fi putut conduce la o opoziţie decisivă a Marii Britanii, în calea aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, în 2007. În plus, dacă ar fi fost cunoscut înainte de alegerile de anul trecut, raportul le-ar fi produs pagube semnificative laburiştilor.

Conservatorii susţin că declaraţiile foştilor premieri Gordon Brown şi Tony Blair în materie de migraţie sunt pur şi simplu ridiculizate de raportul secret. Brown şi Blair s-au angajat ca doar imigranţii calificaţi, care aduc cu ei plus-valoare, vor fi lăsaţi în Marea Britanie, după aderarea României şi Bulgariei.

Raportul citat prevede un spor al populaţiei Marii Britanii cu 4 milioane de persoane, în 10 ani (în intervalul 2008 - 2018) şi că imigraţia netă a crescut de la 9.200/an în intervalul 1992-1995, la 178.300 în ultimii trei ani dinaintea aderării României şi Bulgariei.

Liderul laburist Ed Milliban a admis existenţa raportului şi concluziile acestuia, într-un interviu televizat de BBC. Dar Milliban susţine că principala greşeală a guvernului laburist a fost eliminarea restricţiilor privind libera circulaţie a forţei de muncă pentru polonezi.
  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.